Plenul Consiliului Concurenței va fi majorat de la 7 la 9 membri, care vor fi numiți prin hotărâre a Parlamentului, iar președintele va numi doar un vicepreședinte al Consiliului, asemenea prrim-ministrului, restul membrilor urmând a fi numiți de partidele parlamentare, conform unui proiect de lege inițiat de PSD în 2018, adoptat luna trecută de Parlament pentru a doua oară, și promulgat acum de șeful statului.
Plenul Consiliului Concurenței va fi majorat de la 7 la 9 membri, care vor fi numiți prin hotărâre a Parlamentului, iar președintele va numi doar un vicepreședinte al Consiliului, asemenea prrim-ministrului, restul membrilor urmând a fi numiți de partidele parlamentare, conform unui proiect de lege inițiat de PSD în 2018 și adoptat acum, pentru a doua oară decizional, de către senatori.
Comisia Europeană, prin Direcția Generală Competiție, a transmis ambasadorului României la Uniunea Europeană o scrisoare în care arată că noile modificări aduse în Parlamentul României cu privire la funcționarea Consiliului Concurenței, prin care actuala conducere va fi schimbată fără un alt motiv decât intrarea în vigoare a noii legi, ar încălca independența autorității de concurență, stabilită la nivel de directivă europeană. În acest context, Comisia Europeană arată că, în funcție de forma finală a noii legi, va analiza cu atenție posibilitatea declanșării procedurii de infringement împotriva României.
PSD și PNL au ajuns la un compromis cu privire la procedura de numire a membrilor conducerii Consiliul Concurenței, care în prezent sunt numiți prin decret prezidențial. Astfel, plenul Consiliului Concurenței este majorat de la 7 la 11 membri, numiți prin hotărâre a Parlamentului, dar 2 membri vor fi la propunerea președintelui României, 4 la propunerea Senatului, iar alți 5 la propunerea Camerei Deputaților, pentru un mandat ce va putea fi reînnoit o singură dată. Modificările au fost adoptate de deputați, iar după ce vor trece și de senatori și legea va fi promulgată, vor fi demarate procedurile pentru ”numirea membrilor Consiliului Concurenței”, actualii membrii putând fi propuși și numiți în oricare dintre funcții.
Prim-vicepreședinte Politici Publice, președinte LAL, Gheorghe Flutur, va prelua interimar șefia PNL, au precizat surse liberale, pentru News.ro. Florin Cîțu și-a înregistrat, sâmbătă, demisia din funcția de președinte al partidului, deoarece colegii nu au participat la ședința BEx al PNL.
Ludovic Orban a demisionat din funcția de președinte al Camerei Deputaților, spunând că, spre deosebire de alte persoane, el este un om cu onoare.
Ludovic Orban a declarat sâmbătă, după ce a pierdut alegerile pentru un nou mandat la conducerea PNL în fața lui Florin Cîțu, că demisia sa din funcția de președinte al Camerei Deputaților va fi luni pe masa președintelui ales Florin Cîțu.
Președintele PNL și actual șef al Camerei Deputaților, Ludovic Orban, a pledat, la congresul unde candidează din nou pentru funcția de șef al liberalilor, pentru refacerea coaliției de guvernare și a susținut că el este cel care are cu adevărat capacitatea să refacă majoritatea guvernamentală. Orban a afirmat că în prezent liberalii nu au un premier și un guvern cu care să se potă mândri, subliniind că Florin Cîțu nu s-a consultat cu el sau forurile statutare când a luat decizia de a îl remania pe Alexandru Nazare sau înainte de a provoca ieșirea USR PLUS de la guvernare.
Premierul Florin Cîțu, confruntat la începutul prezentării moțiunii cu care candidează la președinția PNL, cu scandări ”Demisia!” și cu huiduieli, s-a adresat contestatarilor săi spunându-le: ”Știți că asta înseamnă să va dați jos propriul Guvern, pe model Dragnea”. Cîțu l-a atacat pe Ludovic Orban, subliniind: ”Eu nu voi purta niciodată o geacă pe care scrie ”Votați PSD!”. În plus, premierul a declarat că atât timp cât va fi președinte al PNL, nu va face alianță cu PSD.
Președintele Klaus Iohannis a deschis congresul PNL printr-un discurs în care a susținut că premierul Cîțu trebuie să continue guvernarea, din care unii parteneri, la primul impas, au decis că ”iau lucrurile și pleacă”. Șeful statului a criticat confruntarea electorală pentru președinția PNL, discursul său fiind adesea întrerupt de scandări pro-Orban.
Premierul Florin Cîțu a declarat că vaccinul anti-Covid rămâne gratuit, iar Guvernul nu are în vedere să schimbe această situație.
Președintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat că românii ar putea plăti pentru vaccinarea împotriva COVID-19 "într-un viitor oarecare", menționând că se va putea ajunge în situația vaccinului antigripal, când sunt imunizate gratuit doar grupele de risc.
Unicul candidat la șefia Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Nicu Marcu, până acum vicepreședinte al Curții de Conturi, a fost votat, miercuri, în funcție de către plenul Parlamentului, prin voturile PSD și PNL, în urma unei înțelegeri între aceste partide, după cum a relatat anterior Profit.ro. În comisii, Nicu Marcu a susținut că prima măsură pe care o va lua la ASF, dacă va fi confirmat și de plenul Parlamentului, va fi de a stinge conflictele publice și interne din instituție. Marcu a mai spus că ASF trebuie să fie un câine de pază al intereselor cetățenilor privind pensiile private și a arătat că decizia Parlamentului, luată la inițiativa PSD, de a suspenda tranzacționarea la bursă a activelor minoritare de la companiile de stat, a fost ”inspirată” în contextul actual.
Actualul vicepreședinte al Curții de Conturi Nicu Marcu a fost votat, marți, în comisile de specialiate ale Paralamentului, drept unicul candidat la șefia Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), fiind susținut atât de PSD, cât și de PNL, după cum a relatat anterior Profit.ro. În comisii, Nicu Marcu a susținut că prima măsură pe care o va lua la ASF, dacă va fi confirmat și de plenul Parlamentului, va fi de a stinge conflictele publice și interne din instituție. Marcu a mai spus că ASF trebuie să fie un câine de pază al intereselor cetățenilor privind pensiile private și a arătat că decizia Parlamentului, luată la inițiativa PSD, de a suspenda tranzacționarea la bursă a activelor minoritare de la companiile de stat a fost ”inspirată” în contextul actual.
Premierul Ludovic Orban l-a eliberat din funcția de președinte al Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN) pe Rodin Traicu, fost director al Regiei Autonome pentru Activități Nucleare (RAAN), deputat PSD și secretar de stat în Ministerul Economiei, și l-a înlocuit cu Gheorghe Ioniță, în prezent președinte al Consiliului Științific al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice (ICSI) Râmnicu Vâlcea, fost viceprimar PNL de Vâlcea, care a condus în trecut și Agenția Nucleară și pentru Deșeuri Radioactive.
Vechile nominalizări au fost respinse de plenurile reunite ale Senatului și Camerei Deputaților, la inițiativa PSD, pe 26 aprilie, pe motiv că au fost făcute pe vremea fostului legislativ și că, între timp, unii dintre cei propuși ca membri în Comitetul de Reglementare al ANRE s-au retras, fiind organizată o nouă procedură de selecție.